Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că în luna septembrie 2012, comparativ cu august 2012, numărul total de bovine sacrificate și greutatea lor în carcasă au scăzut cu 21,7%, respectiv cu 22,3%. În unitățile industriale specializate numărul de bovine sacrificate a rămas constant, iar greutatea în carcasă a acestora a scăzut cu 5,9%. În luna septembrie 2012, ponderea bovinelor sacrificate în unitățile industriale specializate a reprezentat 29,8% din totalul sacrificărilor de bovine, potrivit INS.
Numărul total de porcine sacrificate și greutatea lor în carcasă au crescut cu 12,8%, respectiv cu 9,8%. În luna septembrie 2012, sacrificările de porcine în unitățile industriale specializate au reprezentat 77,3% din totalul porcinelor sacrificate. Numărul de porcine sacrificate în unitățile industriale specializate a scăzut cu 7,1%, iar greutatea lor în carcasă a crescut cu 5%. Potrivit INS, numărul total de ovine și caprine sacrificate și greutatea lor în carcasă au crescut cu 8,7%, respectiv cu 27,9%. Pe de altă parte, numărul total al păsărilor sacrificate a scăzut cu 6,8%, iar greutatea în carcasă a acestora a crescut cu 4,3%.
Dacă însă ar fi să comparăm septembrie 2012 cu septembrie 2011, numărul total de bovine sacrificate și greutatea lor în carcasă au scăzut cu 23%, respectiv cu 26,6%. De asemenea, numărul total de porcine sacrificate și greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 6%, respectiv cu 1,1%, iar numărul total de ovine și caprine sacrificate și greutatea lor în carcasă au crescut cu 7,7%, respectiv cu 27,3%. Numărul total al păsărilor sacrificate și greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 10%, respectiv cu 12,8%.