Inspector antifraudă concediat în urma acuzației de corupție

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 11 Februarie 2015 278
Începând cu data de 9 februarie 2015, prin Ordin al președintelui ANAF s-a dispus încetarea detașării lui Ionuț Daniel Vartic, de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. 

Decizia a fost adoptată în urma reținerii și arestării preventive la domiciliu a lui Vartic,care fusese detașat pe o funcție de inspector antifraudă șef serviciu în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Suceava - DGAF. El este acuzat de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție de săvârșirea a trei infracțiuni de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Prin politica de toleranță zero față de corupție, conducerea DGAF susține necondiționat demersurile organelor de urmărire penală și asigură implementarea tuturor măsurilor legale necesare prevenirii și combaterii acestui flagel. Reafirmăm hotărârea DGAF de a menține un grad ridicat de încredere și de a respecta standardele de integritate și corectitudine asumate.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei