Instrumentele financiare pentru agricultură, în dezbaterea UE

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 08 Iunie 2019 358
Ministrul Agriculturii Petre Daea a participat la cea de-a cincea conferință anuală a Uniunii Europene privind instrumentele financiare ale Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în perioada 2014-2020. Evenimentul a fost organizat de Comisia Europeană, prin Direcția generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Banca Europeană de Investiții (BEI). 
Scopul conferinței a fost acela de a crea o imagine de ansamblu asupra propunerii Comisiei de a sprijini agricultura și dezvoltarea rurală prin politica agricolă comună și prin instrumentele financiare.

În cadrul conferinței au fost prezentate exemple de proiecte care vizează susținerea infrastructurii rurale, prin utilizarea instrumentelor financiare ale FEADR, impactul și rezultatele FEADR. 

În intervenția sa, comisarul european Phil Hogan a declarat: "Agricultorii și fermele rurale funcționează în condiții de afaceri speciale și, prin urmare, necesită instrumente financiare particularizate. Colaborând cu BEI am făcut progrese importante în dezvoltarea acestora în ultimii ani, dar trebuie să facem și mai mult." De asemenea, comisarul Hogan a subliniat faptul că accesul la finanțare este esențial pentru modernizarea agriculturii și pentru dezvoltarea afacerilor și a spiritului antreprenorial în spațiul rural.

Cele trei regulamente ce vizează politica agricolă comună, respectiv planurile strategice, finanțarea, gestionarea, monitorizarea și organizarea comună de piață sunt în plin proces de analiză și, în funcție de interpretările diverse ale statelor membre, care au interese legitime pentru fermieri, se caută cele mai potrivite căi de legiferare pentru o implementare cât mai eficientă. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei