Duminică, 07 Iunie 2026

Investiție de 280 de milioane de lei, anul acesta, în rețeaua de distribuție a gazelor

de Cuget Liber Vineri, 20 Decembrie 2019 272 < 1 min citire
Investiție de 280 de milioane de lei, anul acesta, în rețeaua de distribuție a gazelor
Distrigaz Sud Rețele a investit în anul 2019 circa 280 de milioane de lei în reabilitarea, modernizarea și extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale, potrivit unui comunicat al companiei, remis, ieri, Agerpres. 
Astfel, pe parcursul anului 2019, au fost reabilitați 130 de km de conducte și branșamente, au fost modernizate 20 de stații de reglare-măsurare și 35.000 de posturi de reglare. 
De asemenea, tot în anul 2019, a fost extinsă rețeaua de distribuție a gazelor naturale cu 150 de km în zone în care existau deja contracte de concesiune și licențe de operare și au fost realizați 50 de km în cadrul concesiunilor noi de gaze naturale. 
Pentru optimizarea procesului de management al rețelei de distribuție, s-a continuat demersul de integrare a tuturor clienților cu un consum semnificativ de gaze în sistemul de monitorizare de la distanță (Automatic Meter Reading), fiind montate 7.100 de dispozitive de acest tip și 3.400 de contoare inteligente. 
În vederea dezvoltării rețelei de distribuție, compania a solicitat Ministerului Energiei extinderea ariei concesionate pentru 43 de localități, lungimea rețelei de distribuție ce urmează a fi realizată fiind de aproximativ 109 km.
Taguri
Articolul anterior "România va susține la Bruxelles plafonarea voluntară și plata redistributivă"
Articolul următor Colinde și șampanie. Petrecere de final de an, la grupul de firme "Histria" / GALERIE FOTO

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei