l Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat, în primele şapte luni ale acestui an, 3,121 miliarde euro, în scădere cu 21,33% faţă de cele 3,967 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Naţională a României.
- Publicitate -
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie - iulie 2024, un deficit de 15,178 miliarde euro, în creştere cu 33,99% comparativ cu deficitul de 11,328 miliarde euro din perioada similară a anului trecut.
l Producţia industrială a României s-a diminuat, ca serie brută, cu 1,8% în primele şapte luni ale anului în curs, faţă de intervalul similar din 2023, informează Institutul Naţional de Statistică. Astfel, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2024, au fost înregistrate scăderi în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,5%), industria prelucrătoare (-1,3%) şi industria extractivă (-0,6%).
l Unităţile de procesare din România au colectat, în primele şapte luni ale anului, o cantitate de 757.915 tone de lapte de vacă, în creştere cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce importurile de lapte brut au înregistrat un avans de 51,8%, totalizând 83.061 tone, informează Institutul Naţional de Statistică. Producţia de produse lactate a consemnat o creştere pe toate componentele în perioada menţionată, respectiv la lapte de consum, smântână de consum, lapte acidulat, unt şi brânzeturi, cea mai mare creştere de producţie fiind înregistrată la unt (+12,5%). Cantitatea totală de unt obţinută în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2024 a fost de 6.526 tone.