ITF boicotează un transport de arme cu o navă chineză

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 23 Aprilie 2008 282
Federația Internațională a Trans-portatorilor (ITF) încearcă să stopeze un transfer de arme către Zimbabwe. Ea bănuiește că încărcătura se află pe nava "An Yue Jiang", sub pavilion chinez, care aparține companiei "Cosco". Nava a părăsit apele Africii de Sud pentru a evita o decizie a justiției și o acțiune sindicală împotriva încărcă-turii sale. Apoi, și-a continuat voiajul, evitând escala la Maputo, unde o aștepta filiala locală a ITF. Cargoul a deconectat sistemul său de localizare prin satelit, dar ITF crede că va încerca să ajungă în Lunanda (Angola). În prezent, nava mai are puțin combustibil. ITF a alertat sindicatele membre din zonă. Ele au misiunea de a obține promisiunea guvernului angolez că nu va permite descărcarea mărfii, pentru ca apoi să fie transportată spre Zimbabwe. David Cockroft, secretarul general al ITF, a declarat: "Organizația noastră, sindicatele membre și Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC) întreprind tot ceea ce este necesar pentru a stopa acest transport periculos și destabilizator spre Zimbabwe. Sperăm că vom obține sprijinul guvernelor din regiune. Această încărcătură nu trebuie să ajungă în Zimbabwe, o țară a cărei populație strigă după alimente și libertate, nu după gloanțe." ITF a reamintit companiei de navigație "Cosco", guvernului chinez, tuturor federațiilor sindicale din China și Sindicatului Navigatorilor, că ar trebui să se îngrijească de siguranța echipajului navei. Modul în care pot face acest lucru este să se asigure dacă nava transportă arme, dacă este în stare bună de navigație și să aducă marinarii acasă. Cargoul "An Yue Jiang" a fost construit în 1986, are lungimea de 149,7 m, lățimea - 21,8 m, capacitatea de 14.913 tdw și atinge viteza de 14,5 noduri. ITF cuprinde 654 sindicate membre, răspândite în 148 țări și reprezintă 4.418.455 lucrători.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei