Duminică, 07 Iunie 2026

Îți iei salariul pe card? Vezi aici câți bani pierzi anual!

de Cuget Liber Miercuri, 31 Octombrie 2012 342 1 min citire
Îți iei salariul pe card? Vezi aici câți bani pierzi anual!
România e pe locul cinci în topul european al celor mai mari taxe bancare. Dintre cei aproape cinci milioane de angajați români, mai mult de trei sferturi iau salariul pe card.
Potrivit calculelor făcute de Libertatea, la un salariu de 2.500 de lei se pierd anual 200 de lei, iar la unul de 1.500 de lei, circa 150 de lei, adică 10 la sută din venitul lunar, informează libertatea.ro.
Acest fapt se răsfrânge direct asupra salariatului, care pierde anual sute de lei din cauza comisioanelor impuse de bănci. Mai grav este că mulți români nu știu de "jaful" de pe cardurile lor.
"Inevitabil, oricine deține un card de debit plătește comision de administrare între 12 lei/an și 90 de lei/an. La aceste sume se adaugă taxele pentru retragerile de la bancomat care, pe an, însumează sute de lei. La un calcul simplu, asta înseamnă că la un salariu de 2.500 de lei pe lună, banca se alege anual cu peste 100 de lei din banii clienților. Iar dacă banca are puține bancomate și ești nevoit să retragi bani și de la ATM-urile altor bănci, atunci plătești dublu ca să scoți leafa - adică 200 de lei pe an", ne-a explicat Ruxandra Andrei, specialist Finzoom.
Astfel, într-un clasament european al comisioanelor bancare, românii se plasează pe locul 5, cu 162 de euro pe an. Mai jecmăniți decât noi sunt spaniolii, cehii, letonii și italienii.
Taguri
Articolul anterior Comisari ai Gărzii Financiare, arestați pentru luare de mită!
Articolul următor Ce a lăsat în urmă uraganul Sandy

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei