Vineri, 05 Iunie 2026

Legislația privind comerțul va fi actualizată

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 02 August 2018 141 1 min citire
Legislația privind comerțul va fi actualizată
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a organizat o reuniune a grupului de lucru pentru actualizarea legislației referitoare la activitățile de comerț pe teritoriul României. La discuții au participat reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, specialiști din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Consiliului Concurenței și ai Agenției Naționale a Administrației Fiscale de afaceri, reprezentanți ai asociațiilor patronale reprezentative (PROAGRO, ROMALIMENTA, AmCham, RUCODEM, ACDBR, Berarii României, CCIFER) și ai mediului de afaceri (Carrefour Romania, Cora, eMAG, Decathlon România, DLA Piper), se arată în comunicatul dat publicității.
Discuțiile au vizat existența mai multor prevederi ale unor acte normative naționale care cuprind o dublă definire a unor termeni, sau definire incompletă, reglementări contradictorii sau care nu mai corespund activității actuale de comerț. În prezent, nu există norme clare adaptate realităților existente pe piața românească și dispozițiilor comunitare, ca, de exemplu, prevederi adaptate comerțului on-line, prevederi referitoare la vânzările de tip outlet, promoționale, de soldare sau lichidare de produse, la stocarea permanentă a informației și în cazul platformelor de tip marketplace.
Grupul urmează a se reuni periodic, cu implicarea reprezentanților și ai altor autorități, urmând ca fiecare problematică identificată să fie abordată distinct. Următoarea întâlnire va avea loc pe 21 august 2018, la sediul MMACA.
Taguri
Articolul anterior Numărul unic de identificare a caselor de marcat se poate obține electronic
Articolul următor Leul câștigă la euro și francul elvețian, dar pierde la dolar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei