Vineri, 05 Iunie 2026

Leul a cedat pe toate fronturile valutare

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 18 Noiembrie 2015 150 < 1 min citire
Parcă emoționat de votul de investitură obținut de Guvernul Cioloș în Parlament, leul a pierdut bătăliile cu toate valutele. Moneda europeană și-a reluat atacul asupra lui. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 17 noiembrie 2015, euro a câștigat 0,0023 lei, aprecierea fiind de 0,05%. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,4400 lei pentru un euro.
Dolarul și-a reluat creșterea în fața leului. Tranzacțiile de ieri, de pe piața bancară s-au încheiat cu aprecierea cu 0,0245 lei, respectiv 0,59% a monedei americane. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,1630 lei pentru un dolar.
Ascensiunea francului elvețian a fost reluată, spre nemulțumirea celor ce dețin credite în această monedă. În cursul tranzacțiilor de astăzi, 17 noiembrie 2015, francul s-a apreciat cu 0,0029 lei. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,1151 lei pentru un franc elvețian, cu 0,07% mai mare decât cu o zi înainte. 
Taguri
Articolul anterior Cum puteți scăpa de coada de la Fisc
Articolul următor Droguri descoperite sub coca unei nave, în apă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei