Moneda europeană și-a reluat ascensiunea în fața leului. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 7 ianuarie 2016, euro a câștigat 0,0058 lei, aprecierea fiind de 0,13%. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,5275 lei pentru un euro.
- Publicitate -
Dolarul a luat-o pe coajă din partea leului. Tranzacțiile de ieri, de pe piața bancară s-au încheiat cu deprecierea cu 0,0394 lei, respectiv 0,93% a monedei americane. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,1747 lei pentru un dolar.
Francul elvețian continuă să bată în retragere din fața leului, spre satisfacția celor ce dețin credite în această monedă. În cursul tranzacțiilor de ieri, francul s-a depreciat cu 0,0058 lei. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,1665 lei pentru un franc elvețian, cu 0,14% mai mic decât cu o zi înainte.