Leul ciupește din dolar și francul elvețian

de Cuget Liber Joi, 02 Iunie 2016 122
Euro continuă atacul împotriva leului. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 1 iunie 2016, euro a câștigat 0,0031 lei, aprecierea fiind de 0,07%. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,5146 lei pentru un euro. 

Dolarul bate în retragere în confruntarea cu moneda noastră națională, dar rămâne peste pragul de 4 lei. Tranzacțiile de ieri, de pe piața bancară s-au încheiat cu deprecierea cu 0,0041 lei, respectiv 0,10% a monedei americane. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,0450 lei pentru un dolar. 

Francul elvețian pierde teren în lupta cu leul, spre satisfacția celor ce dețin credite în această monedă. În cursul tranzacțiilor de ieri, 1 iunie 2016, francul s-a depreciat cu 0,0030 lei. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,0828 lei pentru un franc elvețian, cu 0,07% mai mic decât cu o zi înainte. În data de 31 decembrie 2015, rata de schimb era de 4,1797 lei pentru un franc elvețian. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei