De când lumea şi pământul, contractele din bani publici au fost ţinte importante pentru firme. Să faci afaceri cu statul, să fii conectat la „conducta” locală sau centrală aduce un plus substanţial de stabilitate oricărei companii, mai mică sau mai mare. Banii sunt siguri, deloc puţini, iar dacă mai vin şi la termen, treaba merge ca unsă!
- Publicitate -
Economia românească nu merge rău, iar mediul de afaceri este mai mult decât speriat zilele acestea de televizoare decât de ceea ce se întâmplă în mod real. Aceasta este declaraţia preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), constănţeanul Mihai Daraban, care a analizat indicatorii la nivel macro.
„Conform bilanţurilor depuse la Fisc, la nivel naţional, cifra de afaceri a crescut faţă de anul precedent cu 37 de miliarde de euro, la fel şi profitul, de la 52 la 53,28 de miliarde de euro. Mediul de afaceri este mai speriat mai mult de televizoare decât de ceea ce se întâmplă în mod real. Se rostogolesc foarte multe zvonuri, iar acest lucru creează mega-prudenţă din partea unor oameni de afaceri", a explicat Daraban.
De unde vine, chiar şi în vremuri instabile, acest plus al cifrei de afaceri şi al profitului? Atât din afacerile privat-privat, cât şi din cele cu statul. La acest din urmă capitol, se învârt sume frumoase, inclusiv la Constanţa.
Străzi în reabilitare
Un contract bun, în valoare de 2.241.389,05 lei, fără TVA, a prins compania Holding Hondor Stil SRL, care şi-a adjudecat licitaţia organizată de Primăria Negru Vodă, entitate contractantă, pentru execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Înfiinţarea unui centru de colectare a deşeurilor prin aport voluntar în oraşul Negru Vodă, judeţul Constanţa", finanţat prin PNRR.
Conform listafirme.ro, Holding Hondor Stil SRL s-a înfiinţat în anul 1993, are sediul în Medgidia, iar în 2024, ultimul an raportat, a avut o cifră de afaceri de 14.050.049 lei şi un profit net de 2.627.528, obţinut cu un număr mediu de 26 de angajaţi.
2.893.394,61 lei, fără TVA, vor intra în conturile companiei Asfalt Dobrogea, care a câştigat licitaţia publică iniţiată pentru execuţia lucrărilor pentru implementarea investiţiei publice „Reabilitare strada Aluniş şi strada Pelinului din localitatea Cobadin, judeţul Constanţa, autoritatea contractantă fiind Primăria comunei Cobadin.
Statistic, firma Asfalt Dobrogea a avut un an 2024 foarte bun, în care a raportat o cifră de afaceri de 95.047.333 lei, un profit de 6.625.688 lei şi un număr mediu de 195 salariaţi.
Şi compania Colen Impex se numără printre câştigătorii de licitaţii publice, în cazul său fiind vorba despre un contract în valoare de 10.731.953,85 lei, fără TVA, pus la bătaie de Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, pentru „Renovare energetică aprofundată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa - Bloc C, Bloc D8, Bloc A, Bloc A1, Bloc A2, Bloc B, Bloc B1".
Firma Colen Impex este în plină ascensiune, în 2024 bătându-şi toate recordurile: cifră de afaceri - 127.867.834 lei; profit net - 20.888.196 lei.
În aşteptarea câştigătorilor
Alte licitaţii publice sunt în plin proces de desfăşurare la Constanţa, aşteptându-şi câştigătorii.
Astfel, Primăria comunei Corbu a deschis licitaţia publică privind execuţia de lucrări pentru obiectivul de investiţii „Modernizare strada Lăstunului, Trandafirului, Porumbelului şi Şcolii în comuna Corbu" (valoare totală estimată - 3.341.033,57 lei), iar Primăria Mircea Vodă a demarat licitaţia publică privind delegarea gestiunii activităţii de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii (valoare totală estimată - 928.240,20 lei).