Duminică, 07 Iunie 2026

Litoral fără utilități! Zeci de plaje nepregătite pentru sezonul estival

de Cătălina BUZOIANU Miercuri, 13 Mai 2026 212 3 min citire
Litoral fără utilități! Zeci de plaje nepregătite pentru sezonul estival
Se apropie sezonul estival, însă pe litoral pregătirile sunt departe de final. Zeci de sectoare de plajă au fost deja închiriate, dar multe nu pot funcționa complet din lipsa utilităților. Operatorii reclamă că nu au apă, canalizare sau curent electric, în timp ce autoritățile avertizează că improvizațiile ilegale nu vor mai fi tolerate. Controalele au început deja, iar sancțiunile pot merge până la desființarea construcțiilor ridicate fără autorizație.
 
Problemele se întind pe aproape tot litoralul. Aproximativ 60% dintre plaje nu au infrastructura minimă necesară pentru funcționarea beach-barurilor, restaurantelor sau altor servicii turistice.
Operatorii spun că, deși au contracte și obligații clare față de turiști, administrațiile locale nu au dus utilitățile până la limita sectoarelor concesionate.
Paradoxul este că, la această dată, niciuna dintre administrațiile publice de la nord la sud nu a reuşit să obțină sau să asigure accesul la apă, canalizare și curent exact la capătul parcelelor de plajă de pe litoralul românesc", a declarat Claudiu Palaz, operator plajă.
 
Improvizații și soluții ilegale
Autoritățile de mediu susțin însă că lipsa rețelelor nu poate justifica soluțiile improvizate sau ilegale. După controalele făcute anul trecut, inspectorii au descoperit zeci de construcții și amenajări neautorizate, inclusiv bazine îngropate și instalații periculoase.
Acțiunea noastră, începând cu anul trecut, a relevat existența a peste 100 de construcții în asemenea manieră, toate au fost verificate, 95% din ele sunt eradicate în acest moment", a precizat Stelică Hagi, director Apele Române Dobrogea Litoral.
În anumite zone fără canalizare, spun autoritățile, nu ar trebui aprobate restaurante sau beach-baruri. Pe astfel de sectoare ar putea funcționa doar șezlonguri, umbrele și chioșcuri cu produse preambalate.
Sunt plaje care nu ar trebui scoase la licitație cu intenția de a construi un beach-bar acolo. Sunt plaje pentru şezlonguri, umbrele şi eventual un chioşc de răcoritoare. Acel chioșc de răcoritoare nu are nevoie decât de energie electrică pentru a aproviziona iluminatul și respective frigiderele", este de părere George Măndilă, directorul OMD Constanța - Mamaia.
Operatorii economici susțin însă că mulți au investit tocmai pentru a dezvolta activități comerciale complexe și reclamă birocrația uriașă din procesul de autorizare. Pentru fiecare construcție temporară sunt necesare numeroase avize, iar procedurile durează luni întregi.
Certificate de urbanism, avize, autorizații de construcție care înseamnă calendaristic luni de zile și bineînțeles avizele între CU și AC inclusiv MApN, Marele Stat Major. O nebunie totală pentru fiecare beach-bar, pentru fiecare umbrelă, pentru fiecare construcție. Ești obligat să iei toate avizele ca și cum faci un bloc", susține Nelu Cosma, agent economic.
Reprezentanții Ministerului Turismului spun că încearcă să accelereze autorizările înainte de deschiderea sezonului.
 
Condiții pentru a primi autorizația de funcționare
Verificați și calitatea nisipului? Nisipul trebuie să fie fin, acum și noi la rândul nostru suntem turiști, nu doar operatori de turism sau contra turism, suntem turiști și știm ce așteptări am vrea să ni se îndeplinească", a precizat Sorin Mănăilă, Direcția de control a Ministerului Turismului.
Pentru a primi autorizația de funcționare, administratorii plajelor trebuie să asigure toalete, vestiare, culoare de intervenție pentru situații de urgență, zone pentru șezlonguri și cearceafuri, dar și mobilier adecvat și spații pentru colectarea deșeurilor.
Taguri
Articolul anterior Noi sectoare de plajă scose la licitație
Articolul următor Constănțeni, verificați cu atenție acest mesaj! O nouă escrocherie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei