Asociația Litoral - Delta Dunării participă, în perioada 9 - 13 martie, la Târgul Internațional de Turism de la Berlin.
- Publicitate -
"Participarea la acest târg internațional a devenit deja o tradiție pentru asociația noastră, Germania fiind o piață de interes pentru promovarea ofertelor turistice de pe litoral, în vederea atragerii de turiști germani către destinațiile noastre", a precizat președintele asociației, Corina Martin.
Târgul Internațional de Turism de la Berlin, acolo unde vor fi promovate atât litoralul, cât și Delta Dunării, este cea mai mare manifestare de profil din Europa și una dintre cele mai importante din lume. Media vizitatorilor este de peste 200.000 de vizitatori, iar cea a expozanților,10.000.
Reprezentanții asociației au precizat că vor promova potențialul turistic, arheologic, cultural, terapeutic, gastronomic al Dobrogei, utilizând, pentru cele două destinații, flyere, materiale promoționale, broșuri, cataloage etc.