Lucrări de cadastru gratuite pentru cetățeni, realizate pe șapte milioane de hectare

de Ion TIȚA-CĂLIN Duminică, 06 Noiembrie 2022 124
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, pe o suprafață de aproximativ șapte milioane de hectare, în 2.429 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Numai în 2022, agenția a eliberat peste 420.000 de noi cărți funciare. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale instituției și din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

ANCPI a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități în 156 de UAT-uri, din totalul de 3.181 de UAT-uri, precum și în peste 19.000 de sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de peste 3.860.000 de hectare. Dintre acestea, 42 de comune au fost cadastrate cu fonduri europene, prin proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR 2014 – 2020.
Astfel, până la data de 2 noiembrie 2022, prin programele derulate, ANCPI a deschis 5.187.353 de noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 6,59 milioane de hectare (69%).
În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 570 de localități, dintre care 518 comune beneficiază de fonduri europene, precum și în 19.606 sectoare cadastrale.

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei