Lucrări de infrastructură feroviară în Constanța

de Andreea BAJDECHI Miercuri, 14 Septembrie 2011 384
CFR SA organizează în luna octombrie o licitație deschisă pentru atribuirea contractului "Lucrări de reabilitare a 12 poduri și podețe aflate pe raza SRCF Brașov, Constanța și Timișoara", valoarea estimativă a contractului fiind de 67,26 milioane lei, fără TVA. Lucrările de reabilitare a celor șapte poduri și cinci podețe se vor realiza pe trei loturi, pentru fiecare regională în parte, respectiv un pod și două podețe la Brașov, la Constanța, două poduri (linia CF Constanța - Mangalia, km 225+169 și la km 228+895) și două podețe (linia CF Constanța - Mangalia, km 252+597 și la km 250+416), iar la Timișoara patru poduri și un podeț.Contractul este finanțat cu fonduri nerambursabile, de la Comisia Europeană, în proporție de 69,25%, și de la bugetul de stat - 30,75%.Durata de valabilitate a contractului este de 36 de luni de la semnare, iar criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, cu o proporție de 80% pentru preț, și 20% pentru componenta tehnică. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 octombrie, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeași.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei