Joi, 04 Iunie 2026

Magazin economic

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 28 Aprilie 2010 183 < 1 min citire
Soluții pentru litoralul românesc
În cadrul seminarului "Urbanismul și turismul durabil - o provocare pentru relansarea litoralului românesc", au fost identificate o serie de soluții privind reabilitarea litoralului românesc și a activității din turism, precum: modificarea legislației în domeniul autorizării construcțiilor și urbanismului, continuarea activităților în cadrul grupului inter-instituțional pentru reglementarea activității de urbanism și amenajarea teritoriului pe litoral, conlucrarea cu autoritățile publice locale.
Susținere în chestiunea plajelor
Asociația Litoral – Delta Dunării și-a exprimat sprijinul pentru demersul ministrului Elena Udrea privind trecerea administrării plajelor la Consiliul Județean Constanța. Organizația solicită ca plajele să ajungă urgent în exploatarea hotelierilor, deoarece au fost deja ofertate în pachetele turistice pentru sezonul estival 2010.
Program cu fonduri Phare la CFR
Prin programul Phare 2004 a fost finanțat proiectul de asistență tehnică privind management financiar la companiile de cale ferată (CN CFR SA , CN CFR Călători și CN CFR Marfă). Valoarea contractului de asistență tehnică a fost de 853.220 euro (finanțare Phare 100%).
Taguri
Articolul anterior Portul Constanța își revine din pumnii crizei
Articolul următor 117,2 milioane lei pentru extinderea rețelelor de electricitate și gaze naturale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei