Procentul fondurilor nerambursabile ce pot fi acordate proiectelor de investiții prin măsura de modernizare a exploatațiilor agricole se va micșora începând cu 2010, de la 50% la 40%, ca urmare a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, a comunicat Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP).
- Publicitate -
Astfel, pentru perioada 2010 - 2013, valoarea maximă a fondurilor neram-bursabile va fi de 800.000 euro pentru un proiect, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va putea depăși două milioane de euro.
Pentru investițiile realizate de tinerii agricultori cu vârsta sub 40 ani, sprijinul nerambursabil poate fi majorat cu încă 10%.
De asemenea, potrivit APDRP, după anul 2010, nu se va putea cere majorarea sprijinului nerambursabil cu 25% pentru investițiile noi care au drept scop protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole.