Estimările managerilor din economia românească privind evoluția sectoarelor în care activează sunt optimiste pentru următoarele două luni. Potrivit anchetei de conjunctură realizată de Institutul Național de Statistică, în industria prelucrătoare se prevede o relativă stabilitate a volumului producție și a numărului salariaților. Prețurile produselor industriale vor înregistra o creștere moderată.
- Publicitate -
Managerii din activitatea de construcții apreciază că volumul producției și numărul salariaților vor înregistra o scădere moderată. În schimb, prețurile lucrărilor de construcții vor fi în creștere.
În comerțul cu amănuntul, viitorul apropiat este privit cu ușoară neîncredere. Managerii au estimat că, în lunile februarie și martie, va avea loc o tendință de scădere a volumului de activitate și a vânzărilor cu amănuntul, în timp ce volumul comenzilor adresate producătorilor și angrosiștilor vor fi relativ stabile. Numărul salariaților și prețurile de vânzare cu amănuntul vor continua să crească.
La rândul lor, managerii din sectorul serviciilor se așteaptă la o relativă stabilitate a cererii de servicii și a numărului salariaților. Ei estimează o creștere moderată a prețurilor de vânzare a serviciilor.