Dacă s-ar organiza un sondaj de opinie în rândul românilor, sunt convins că 99,99% dintre ei n-au auzit de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Vina le aparține guvernanților și presei, care par să o ignore. Să fie vorba de o structură fantomă?
- Publicitate -
Puțini știu că în anii ´90 era cea mai puternică instituție a statului român, iar numele ei era pe buzele tuturor. Regimul Iliescu îi dăduse pe mână întreaga economie, să o administreze și să o privatizeze, iar la nașterea sa, deputații din Adunarea Constituantă (așa se numea Parlamentul României la acea vreme) susțineau că își va încheia misiunea în decurs de zece ani și va dispărea.
Numele său de botez a fost Fondul Proprietății de Stat. Transferul unităților economiei naționale din subordinea ministerelor în administrarea unei instituții fără istorie, fără specialiști și puternic politizată s-a dovedit a fi cea mai gravă eroare din istoria țării. FPS a reușit, în scurt timp, să aducă ramuri întregi ale economiei în pragul falimentului.
„Agamanii” (clienții politici care erau numiți în adunările generale ale acționarilor și consiliile de administrație ale întreprinderilor, pentru a trage sforile) și „căpușele” (afacerile clientelei de partid, care secătuiau bugetele întreprinderilor de stat) sunt creația acestei instituții.
FPS a fost, de asemenea, un foarte prost vânzător. Multe dintre companiile și activele din patrimoniul statului au fost înstrăinate la prețuri de nimic sau date pur și simplu pe gratis, cum am relatat, la momentul potrivit în cotidianul „Cuget Liber”. Existența „miliardarilor de carton”, a îmbogățiților tranziției, i se datorează ei. Așa se explică de ce partidele care s-au perindat la putere s-au bătut să o controleze.
Pentru a scăpa de renumele prost dobândit, instituția și-a luat, în mod repetat, alt nume: mai întâi AVAB (din 1998), apoi APAPS (din 2000), AVAS (din 2004), pentru ca din 2012 și până în prezent să se numească AAAS, adică Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
Astăzi, nimeni nu mai vorbește despre ea, nimeni nu o bagă în seamă și foarte puțini dintre români îi cunosc trecutul „glorios”.
„Performanțe” administrative
La sfârșitul anului 2021, în portofoliul AAAS se aflau 412 societăți, cu 36 mai puține decât în anul 2020, la care AAAS deținea un capital social de 743,95 milioane de lei.
Dintre acestea, mai sunt în funcțiune și privatizabile 238 de societăți (57,77% din total), cu un capital social AAAS de 216,79 miliarde de lei. Alte 174 de societăți (42,23%) sunt în proces de insolvență sau dizolvare.
Instituția este acționar majoritar doar la 11 dintre firmele în funcțiune, în celelalte 227 de societăți deținând pachete minoritare de acțiuni. Din cele 11 societăți la care AAAS deține controlul, doar cinci au desfășurat activitate economică în anul 2021. Celelalte șase unități nu derulează activitate economică, nu au personal, dar nici nu îndeplinesc condițiile legale pentru dizolvare și lichidare.
Aceste „performanțe” spun totul despre calitățile de administrator ale AAAS.
Privatizarea a înghețat
Au trecut 31 de ani de la înființarea FPS alias AAAS și nu sunt semne că instituția își va încheia misiunea vreodată. Iată, în perioada 1992 - 1996, a privatizat 2.726 societăți comerciale, iar în intervalul 1997 - 2000, alte 4.759 unități. Marea majoritate erau societăți mici. Apoi, în perioada 2001 - 2004, au fost privatizate 432 societăți mari și foarte mari, după care mașina de privatizat și-a redus motoarele. Epoca „marilor tunuri” se încheiase.
În 2016 au fost încheiate contracte de vânzare pentru pachetele de acțiuni deținute de stat la un număr de numai trei societăți, iar în 2017, pentru alte două unități. În 2018, s-a produs „un salt”, fiind vândute pachetele de acțiuni la șapte societăți din portofoliu, pentru care s-a încasat suma totală de 1,105 milioane de lei, dar în 2019, 2020 și 2021 nu a fost raportată nicio privatizare.
Ori în „service”, ori la „dezmembrări”
Guvernul Ciucă ar trebui să bage în „service” mașina de privatizări numită AAAS ori, dacă nu mai poate fi reparată, să o trimită la „dezmembrări”. Cele 11 societăți în care statul este acționar majoritar ar trebui listate și vândute pe piața de capital, iar pachetele minoritare de acțiuni din celelalte 227 de societăți aflate în funcțiune ar trebui scoase la vânzare. La această oră, pe site-ul instituției nu există niciun anunț de vânzare de acțiuni ori de active.
Guvernanții ar trebui să își pună întrebarea: ce rost mai are o instituție care nici nu privatizează, nici nu administrează în așa fel încât unitățile economice din portofoliu să asigure mai multe locuri de muncă, venituri și profit tot mai mari?
