Lanțul de restaurante McDonald’s se va alătura altor companii ce părăsesc Marea Britanie în urma modificării sistemului de taxe, grupul american urmând să-și mute sediul european la Geneva până la finalul acestui an, relatează Telegraph.
- Publicitate -
Directorii executivi, inclusiv Denis Hennequin, președintele operațiunilor McDonald’s în Europa, vor fi transferați în Elveția.
Compania americană, ce și-a des-chis primul restaurant la Londra în 1974, se alătură altor mari corporații ce și-au mutat sediile europene în Elveția, printre care Kraft, Procter & Gamble, Colgate Palmolive și Yahoo. Google a ales, de asemenea, orașul Zurich pentru sediul european, deși are deja un birou important în capitala Marii Britanii.
McDonald’s a precizat că "măsura ne permite să desfășurăm managementul strategic al drepturilor internaționale de proprietate intelectuală, inclusiv licențele pentru franciza din Europa, din Elveția".
Compania a subliniat că se așteaptă ca nivelul anual al taxelor să rămână între 29% și 31%.
Schimbarea sistemului britanic de taxe pentru profiturile internaționale din drepturile de proprietate intelectuală, precum licențe și brevete, anunțată în bugetul pentru acest an, a determinat și grupul publicistic Informa să își mute sediul în Elveția în prima parte a acestui an.
Operațiunile McDonald’s în Marea Britanie vor continua să fie gestionate din Londra, sub conducerea lui Steve Easterbrook.
Afacerile europene ale grupului s-au dezvoltat în ultimii ani mai rapid decât cele din Statele Unite, regiunea devenind cea mai mare din punct de vedere al vânzărilor.
Cele mai recente statistici, din luna mai, arată că vânzările McDonald’s din Europa au crescut cu 7,6%, comparativ cu o creștere de 2,8% în Statele Unite. (NewsIn)