Mersul cu trenul se scumpește. CFR Călători majorează mai multe tipuri de bilete

de Madalina PETRESCU Miercuri, 27 Martie 2024 276
CFR Călători va majora mai multe tipuri de bilete de călătorie cu trenul, după cum reiese dintr-un document intern al conducerii companiei. Măsura va intra în vigoare de la 1 aprilie.

Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători operatorul feroviar de stat a aprobat o nouă majorare de prețuri pentru anumite bilete de tren. Este vorba despre tarifele pentru cușetele de dormit. Măsura va intra în vigoare, conform unui document intern, de la 1 aprilie 2024. Astfel, cei ce vor călători cu trenurile de noapte, la vagonul de dormit vor fi nevoiți să plătească mai mult.

Directorul general al operatorului feroviar de stat CFR Călători a semnat Decizia nr. 33 cu privire la majorarea tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători. Documentul a fost înregistrat în data de 26 martie 2024 și se va aplica de la 1 aprilie.

Decizia semnată de directorul general Traian Preoteasa arată ce tarife vor crește începând cu prima zi a lunii aprilie. Măsura urmează să fie pusă în aplicare de toate direcţiile centrale din cadrul SNTFC CFR Călători SA şi Sucursalele Regionale de Transport Feroviar de Călători.

Ce tarife vor fi majorate la 1 aprilie

Prin decizia semnată de directorul general al CFR Călători vor fi aplicate noi tarife pentru suplimentele de pat la vagon de dormit și vagon cușetă, după cum relatează clubferoviar.ro. Astfel în cazul vagonului de dormit, noul preț va fi de 225 de lei pentru suplimentul de cabină single. Pentru cabina cu două locuri suplimentul va fi de 120 de lei/pat, iar pentru cabina cu trei locuri va fi de 100 de lei/pat.

În prezent, tarifele sunt de 210 lei pentru suplimentul de cabină single, 105 lei de pat pentru cabina cu două locuri și 85 de lei pentru cabina cu trei locuri. De precizat că CFR Călători dispune de cabine cu trei paturi doar pe trenurile internaționale. Cu alte cuvinte, se vor scumpi călătoriile spre Budapesta sau Viena.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei