Duminică, 07 Iunie 2026

Ministerul Agriculturii: Noi investiţii în combaterea fenomenelor meteorologice periculoase

de Sorin MIHALACHE Duminică, 23 Aprilie 2023 126 1 min citire
Ministerul Agriculturii: Noi investiţii în combaterea fenomenelor meteorologice periculoase
Veşti bune pentru agricultori: au fost aprobate, în şedinţă de guvern, obiectivele celei de-a XXIII-a etape anuale de implementare a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, precum şi fondurile necesare pentru realizarea lor.
„Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare de 27 de milioane lei credite bugetare şi 86,65 milioane lei credite de angajament.
Pentru dezvoltarea Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, vor fi realizate investiţii la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului şi al creşterii capacităţii de combatere a căderilor de grindină a celor trei Centre Zonale de Coordonare - din Muntenia, Moldova şi Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenţii active în atmosferă atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât şi pentru creşterea de precipitaţii.
Fondurile alocate anul acesta vor finanţa realizarea de studii de fezabilitate pentru înfiinţarea a două unităţi de creştere a precipitaţiilor - una în Muntenia şi una în Moldova, precum şi pentru înfiinţarea a două noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină. Totodată, va începe realizarea de noi Puncte de lansare a rachetelor antigrindină”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Agriculturii.
De asemenea, anul acesta vor fi realizate activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, prin proiecte experimentale pentru creşterea şi uniformizarea precipitaţiilor precum şi pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv aviaţie, generatoare terestre şi baloane cu heliu, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase. 
Taguri
Articolul anterior Iohannis: „Forţele Terestre reprezintă o componentă modernă a Armatei României”
Articolul următor Alocațiile de stat pentru copii plătite în luna martie au însumat peste 1 miliard de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei