Ministerul Transporturilor a transmis, astăzi, un comunicat de presă prin care "dă asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare și legale ca proiectul de act normativ ce vizează modificările O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere să poată fi promovat în următoarea ședință de Guvern."
- Publicitate -
Se menționează că, proiectul de act normativ de modificare a O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere s-a aflat pe ordinea de zi a plenului comisiei de dialog social, din data de 19 noiembrie 2012, iar partenerii sociali și-au exprimat un punct de vedere favorabil promovării acestuia.
"În momentul de față, proiectul de act normativ se află pe circuitul extern de avizare. Precizăm că, Ministerul Transporturilor întreprinde toate măsurile necesare în vederea desfășurării activității de transport rutier în condiții optime atât pentru pasageri, cât și pentru operatorii de transport, manifestându-și disponibilitatea continuării dialogului cu reprezentanții acestora" - se mai spune în comunicat.
Săptămâna trecută mai multe organizații patronale, inclusiv din județul Constanța, și-au exprimat public nemulțumirea față de întârzierile în reglementarea transporturilor rutiere, amenințând cu suspendarea transportului de persoane.