Duminică, 07 Iunie 2026

Ministrul Agriculturii, vizită în Republica Moldova începând de luni

de Cuget Liber Vineri, 13 Decembrie 2013 132 < 1 min citire
Ministrul Agriculturii, vizită în Republica Moldova începând de luni
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, efectuează o vizită de trei zile în Republica Moldova, la Chișinău, începând de luni, în cadrul consultărilor informale în vederea pregătirii Conferinței Regionale pentru Europa a Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO), informează, vineri, ministerul de resort, potrivit Agerpres.ro.
Agenda primei zilei include întrevederi cu reprezentantul regional adjunct al FAO, Tony Alonzi, și cu reprezentantul regional al FAO pentru Europa și Asia Centrală (de la 1 ianuarie 2014), Vladimir Rakhmanin.
Tot luni, ministrul român al Agriculturii are programată o întâlnire cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Vasile Bumacov.
De asemenea, Daniel Constantin este invitat la lansarea oficială a brandului ''Vin Moldova''.
Conferința Regională pentru Europa a Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO) se va desfășura la București, anul viitor, între 29 martie și 4 aprilie.
Taguri
Articolul anterior CS Cleopatra, în așteptarea titlului de campioană a României
Articolul următor Sindicatul arbitrilor cere dreptate pentru Aurel Oniță

Comentează știrea

Bașpunar
15 februarie 2014
Nimeni nu e mai presus de lege.

Să nu fim ipocriți, gata cu minciuna! Art. 16 alin. (2) din Constituția României prevede: "Nimeni nu este mai presus de lege". Mircea Geoană a devenit eternul chiriaș la stat. Premierul Victor-Viorel Ponta i-a întins o mână de ajutor, ridicându-l la rang de "înalt reprezentant" al prim-ministrului. Chiar dacă Victor-Viorel Ponta se laudă că funcția e doar onorifică și nici măcar nu este remunerată, noul post îi permite lui Geoană să rămână liniștit, cu familia, în vila de 246 metri pătrați din centrul Capitalei. Mai mult, chiria, de peste 3.000 de euro, va fi decontată de stat (din banii contribuabililor). P.S.D. lui Victor-Viorel Ponta e tot mai intrigant direct sau indirect prin marioneta P.C. ( Daniel Constantin- zootehnist) și tot bagă bățul prin gardul P.N.L.! Cât ne mai prostiți, domnilor de la P.S.D. și P.C.? Of, eu cred că miza reală, pentru inginerul zootehnist Daniel Constantin, este să-i servească umil și obedient pe Dan Voiculescu și Victor-Viorel Ponta, pe bune! Să vă fie rușine!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei