Duminică, 07 Iunie 2026

Ministrul IMM-urilor va cere 600 milioane euro pentru finanțarea firmelor

de Paul NĂSĂUDEANU Luni, 12 Ianuarie 2009 331 1 min citire
"Ori sprijinim 10 – 20% din cele 600.000 de IMM-uri din România, să se simtă că statul pune umărul, ori altfel asta este o joacă, o glumă", a declarat Constantin Niță, ministrul IMM-urilor, într-un interviu acordat agenției Mediafax.
În prezent, doar 500 de firme mici și mijlocii primesc sprijin de la Uniunea Europeană, împărțindu-și un buget de 100 milioane euro, lucru care trebuie schimbat, potrivit spuselor lui Niță.
Cum IMM-urile aduc 72% din PIB, bugetul alocat pentru ele ar trebui să fie mult mai "corect" și conform cu realitatea, consideră ministrul. "Când vine Ministerul Economiei și spune că aduce 70% din PIB, atunci să primească 70% din fonduri. Deocamdată, IMM-urile aduc 70% și nu primesc nici măcar 30%", spune Niță.
Noul ministru al IMM-urilor spune că ar vrea un buget de 0,4% din PIB-ul de 150 miliarde euro, sumă cu care ar putea fi sprijinite circa 10.000 de firme, atât prin programele naționale de finanțare, cât și prin cofinanțarea proiectelor europene.
"Cu cifra aceasta voi merge la Finanțe și vom negocia. Este o cifră rezonabilă, pentru primul an. Dacă putem să atragem și fonduri europene de circa 800 milioane euro, până în 2013, atunci s-ar simți într-adevăr infuzia de capital pentru IMM-uri. Altfel, vorbim degeaba", a mai spus Constantin Niță.
Taguri
Articolul anterior Cele mai puține contracte de vânzări de case semnate, din ultimii șapte ani, în SUA
Articolul următor Încep tranzacțiile cu păcură și cărbuni, la Bursa Română de Mărfuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei