Ministrul Ramona Mănescu cere Bulgariei să contribuie la dragarea Dunării

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 26 Octombrie 2013 172
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, manifestă un interes aparte pentru industria portuară și problemele navigației. La conferința "Dunărea, perspective de dezvoltare", ea a declarat următoarele: "Proiectul care se referă la îmbunătățirea navigabilității pe Dunăre este prioritar pentru Ministerul Transporturilor. Îmi doresc să putem folosi Dunărea la capacitatea sa reală și să dezvoltăm centre intermodale în fiecare port de-a lungul ei, să fie create legături cu transportul rutier și cel feroviar. Astfel, să putem dezvolta nu doar transportul pe Dunăre, dar și fiecare oraș și port în parte. Să creăm locuri de muncă, să putem dezvolta economic aceste centre în așa fel încât și coridorul VII de transport, coridorul Rin-Dunăre, să devină competitiv. Este o prioritate și pentru mine personal, pentru că am fost implicată în strategia Dunării încă de la început, când eram în Parlamentul European și cred că acum avem șansa să transformăm totul în realitate."  În cadrul conferinței s-a discutat despre pregătirea unor proiecte pentru viitoarea perioadă de finanțare cu fonduri europene, precum și despre analiza activității administrațiilor portuare și stabilirea unui procent minim din venituri pentru întreținerea infrastructurii navale. Ministerul Transporturilor are la dispoziție 1,3 miliarde de euro, de la Uniunea Euro-peană, din care suma de 900 milioane de euro va fi alocată modernizării celor 16 porturi dunărene și maritime, asigurării șenalului navigabil al Dunării și îmbunătățirii infrastructurii intermodale. În cadrul conferinței s-a dezbătut și necesitatea unui dialog cu partea bulgară, referitor la întreținerea și îmbunătățirea sectorului navigabil. Ministrul a declarat că România nu poate plăti an de an lucrările de dragare a șenalului navigabil pe sectorul bulgăresc al Dunării fără să primească din partea Bulgariei contravaloarea acestor lucrări. "Am discutat acest subiect și săptămâna trecută cu Comisia Europeană. Statul român nu își poate permite ca an de an să suporte din buget cheltuielile pentru dragarea acelei porțiuni fără certitudinea de a recupera banii, așa cum s-a întâmplat în 2011 și 2012. Discutăm cu CE și încercăm să obținem un rezultat în acest sens" - a declarat șefa Transporturilor românești. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei