Viața pe mare nu este deloc ușoară, meseria de navigator nu este pentru toată lumea. Să fii departe de familie, de cele mai multe ori singur printre străini și să ai ghinionul de a fi implicat într-un incident - abia atunci realizezi cât de bine era să fii sub o „umbrelă“, sub protecția unei organizații puternice. Nici nu știi când vine necazul, iar ultima tragedie s-a petrecut în urmă cu doar câteva zile, când un navigator constănțean a fost găsit mort într-o cabină a vaporului.
- Publicitate -
Se înmulțesc cazurile de deces la bordul navelor, incidente în care, din păcate, sunt implicați și navigatori români. Ultima astfel de tristă situație s-a petrecut în urmă cu doar câteva zile, când un navigator din Constanța, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit fără suflare într-una din cabinele vaporului pe care se afla.
Nava, din primele informații un vrachier sub pavilion Malta, se îndrepta spre Italia, iar procesul de repatriere va începe dintr-unul din porturile Peninsulei.
„Se va face o anchetă și se va stabili cauza decesului. Din primele informații, nu sunt semne de violență. Urcase la bord de numai o săptămână. Noi colaborăm în permanență atât cu familia, cât și cu Consulatul României și autoritățile din Italia. Sunt formalități care trebuie parcurse, chestiuni administrative, certificatul de deces și alte documente de eliberat, cerute la navă și de autoritățile portului de unde se va face repatrierea", a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber“, preşedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, şef al Inspectoratului ITF România.
Reacții după decizia din vară
Acest nefericit eveniment readuce în actualitate un subiect comentat și para-comentat mai ales în mediul online: apartenența navigatorilor la un sindicat, la o formațiune care să se lupte pentru drepturile lor. Drepturi pe care, adeseori, navigatorii nici nu le cunosc!
Conducerea SLN a luat în vară o decizie radicală, aceea de a nu mai acorda asistență (de orice fel!) decât membrilor de sindicat. Restul? La voia sorții, pe cont propriu. Reacțiile nu au întârziat să apară, cum nici problemele lupilor de mare nu au încetat.
„După 30 de ani în care ușa a fost deschisă tuturor, am ajuns la concluzia că este corect din toate punctele de vedere să ne direcționăm energia și resursele, de la 1 august, doar pentru membrii de sindicat. Asigurăm asistență materială, financiară sau de orice altă natură navigatorilor care au contracte negociate de SLN sau sunt membri de sindicat.
Reacțiile au fost diverse. Au fost navigatori cu probleme care au rămas foarte surprinși sau au devenit agresivi verbal la adresa organizației pentru că nu mai au sprijinul scontat avut înainte de 1 august. Întreabă AI-ul (n.r. - inteligența artificială) sau un «priceput» când au probleme, nu cunosc legea, merg pe mâna agențiilor de crewing, nu știu ce semnează, ce drepturi au, drepturi pe care le pierd adeseori.
Pe de altă parte, după 1 august, numărul membrilor de sindicat a crescut, peste 50 de navigatori au decis să se alăture organizației. Mecanismele de rezolvare a problemelor sunt simple atunci când se respectă legislația.
Nu știi când te lovește necazul și vedem că, din păcate, numărul cazurilor de deces la bordul navelor este tot mai mare. Noi supraveghem contractele de muncă, ne asigurăm că drepturile navigatorilor sunt respectate“, a explicat Adrian Mihălcioiu.
Vă întrebaţi cât este valoarea cotizaţiei pentru a deveni membru de sindicat? 70 de dolari pe an pentru nebrevetaţi, respectiv 100 de dolari pe an pentru ofiţeri. Iar dacă numărul membrilor va crește, cuantumul indemnizației va scădea semnificativ!
Studio propriu pentru Podcast
Pentru a fi mai aproape de comunitatea maritimă și pentru a dezvolta comunicarea în interesul navigatorilor și familiilor lor, SLN își va înființa propriul studio Podcast.
„Avem aprobate fonduri pentru înființarea propriului studio. Podcastul va putea fi vizionat pe rețeaua YouTube. Vom reveni cu informații pe măsura dezvoltării acestui proiect", a mai spus liderul de sindicat.