Înființarea celuide-al doilea registru maritim continuă să fie o temă de actualitate pentru comunitatea shipping-ului românesc
- Publicitate -
"Pavilionul internațional al României este o necesitate. Avem ieșire la mare, porturi maritime, instituții de învățământ marinăresc moderne care pregătesc navigatori pentru flota mondială, România a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de forță de muncă de calitate de pe piața shipping-ului internațional și, cu toate acestea, nu avem nicio navă maritimă comercială înregistrată sub pavilion românesc. Avem nevoie de un al doilea registru maritim care să atragă tonaj, armatori străini, locuri de muncă pentru navigatori și cadeți. Sunt convins că se vor găsi și oameni de afaceri români care să investească în acest domeniu" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Andrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Lovitura lui Isărescu
Trebuie amintit că România a avut, pentru o scurtă perioadă de timp, sub Guvernul Radu Vasile, un al doilea registru maritim. Înființat în baza OG 116/1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional, acesta a reușit să atragă câteva companii românești - Mihei Shipping&Trading (cu navele Irina M, Lucky M și City M), Ceminvest International (cu Iuliana T, Alexandra C), Octogon Shipping&Trading (cu Baziaș 1, Bolero și Tango), Corona (cu Baia de Fier, Baia de Arieș, Bechet și Brătulești), Sammarina Shipping&Trading (cu șase nave ) - la care s-a adăugat și o firmă din Turcia.
Erau așteptate să se înmatriculeze alte 23 de nave românești, cu un deplasament total de 1.337.201 tdw, care aveau pavilion străin (din care 21 cu pavilioane de complezență).
În regimul maritim special, armatorii beneficiau de scutiri la plata impozitului pe profit (38% la acea dată), a TVA, a taxelor vamale și accizelor, sprijinul statului în finanțarea construcțiilor de nave în țară sau la achiziționarea lor din import. În schimbul acestor facilități, companiilor de navigație li se cerea o taxă anuală, calculată în funcție de tonajul net și de vechimea navei (care putea fi de 375 $ în cazul unei nave de 1.000 tdw, mai tânără de 10 ani, sau de 5.980 $, în cazul unei nave de 150.000 tdw, în vârstă de peste 25 ani).
În spiritul neseriozității românești, Guvernul Mugur Isărescu a desființat, prin celebrele OUG-uri 215 și 217 din decembrie 1999, facilitățile oferite de OG 116/1998, companiile înscrise în cel de-al doilea registru fiind obligate să plătească nu numai taxa anuală pe tonaj, ci și impozit pe profit. Reacția a fost previzibilă: armatorii s-au retras din regimul special maritim.
O provocare pentru Guvernul Ponta
Au trecut ani de atunci și subiectul a fost reluat la nivel înalt abia în iulie 2012. Deși avea doar trei luni de existență, Guvernul Ponta 1 a recunoscut necesitatea celui de-al doilea registru maritim. În nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță pentru modificarea și completarea OG nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare se susținea că România poate profita de conjunctura internațională, venind cu o soluție atractivă: un registru secund de înmatriculare a navelor maritime, care poate dobândi statutul de registru român de conveniență al UE. Potrivit inițiatorilor, avantajele sunt următoarele:
- în mai puțin de un an, România poate atrage sub pavilionul său câteva sute de nave ale unor armatori străini;
- în următorii ani, personalul navigant român va avea locuri de muncă la bordul navelor cu pavilion român;
- învățământul marinăresc din țara noastră va beneficia de programe de cadeți la bordul navelor cu pavilion român;
- se vor crea noi locuri de muncă prin deschiderea de către armatori a unor reprezentanțe în România.
Din păcate, scandalul RIFA a stopat, pentru moment, inițiativa Guvernului Ponta. Contractul încheiat cu Romanian International Flag Administration (fostă Ilvana Holding Ltd.), care urma să administreze cel de-al doilea registru maritim, a fost denunțat de Autoritatea Navală Română, iar Tribunalul Constanța l-a declarat nul.
Nu cred că viziunea Ministerului Transporturilor și al Guvernului Ponta privind necesitatea celui de-al doilea registru maritim s-a schimbat între timp. Rămâne ca tema să fie repusă pe agenda acestor instituții, iar pentru aceasta este nevoie de acțiunea unită a comunității shipping-ului românesc. Autoritatea Navală Română, companiile de crewing, instituțiile de învățământ marinăresc, Sindicatul Liber al Naviga-torilor și Liga Navală Română trebuie să susțină inițiativa și să colaboreze la realizarea unui cadru legislativ stimulativ pentru armatorii români și străini.
