Vineri, 05 Iunie 2026

Nivelul radiațiilor la Cernavodă

de Anca CHICU Sâmbătă, 23 Februarie 2013 267 1 min citire
Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Conducerea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a anunțat că puterea electrică la borne din data de 22 februarie 2013, la Unitatea 1, a fost de 709,5 MWe și 708,3 la Unitatea 2. 
Evacuările gazoase și lichide de radioactivitate au fost sub 1% din limitele aprobate de către autorități. Radioactivitatea evacuată în mediu de la CNE Cernavodă, pentru data de 21 februarie 2013, a fost de 0,018 microSv, urmare a emisiilor în aer, și 4,25E - 05 microSv, urmare a emisiilor radioactive în apă. Nu au fost emisii de gaze nobile la niciuna dintre unități. 
Nivelurile de radioactivitate ale mediului se încadrează în valorile fondului natural, fără să se producă modificări ale acestuia. Pentru probele de apă freatică analizele prin spectrometrie gamma nu au detectat prezența radioactivității artificiale, iar concentrația de tritiu a fost sub limita de detecție de 2,5 Bq/l. În probele de apă din forajele de control de pe platforma DICA, precum și în cele de pe platforma depozitului intermediar DIDR, nu a fost detectată radioactivitate gamma artificială peste limitele de detecție. Apa potabilă nu conține radioactivitate artificială (tritiu sau radionuclizi gamma emițători) peste limita de detecție. 
Debitul de doză gamma măsurat în Cernavodă, în data de 21 februarie 2013, a fost de 0,0967 microSV/h, valoare care se încadrează în valorile fondului natural din România. 
În data de 21 februarie 2013 a avut loc la CNE Cernavodă vizita tehnică a reprezentanților firmelor Hoppecke, Germania, și Sprinter 2000 SA, Brașov.
Taguri
Articolul anterior Ce obligații fiscale au constănțenii (II)
Articolul următor Cauțiunea lui Oscar Pistorius a fost fixată la aproximativ 85.000 de euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei