Duminică, 07 Iunie 2026

Noul ministru al Economiei: Cine duce spre faliment o companie de stat va pleca sau va plăti

de Madalina PETRESCU Miercuri, 24 Decembrie 2025 66 1 min citire
Noul ministru al Economiei: Cine duce spre faliment o companie de stat va pleca sau va plăti
Companiile de stat trebuie să funcţioneze pe bază de performanţă de sus până jos, declară noul ministru al Economiei, Irineu Darău. Reprezentantul USR precizează că va stabili criterii clare de performanţă în minister.
Irineu Darău declară, la o zi de la preluarea mandatului, că va continua reformele începute de fostul ministru al Economiei, colegul său de partid Radu Miruţă.
"Nu am fost niciodată un om confortabil şi nu am fost niciodată un om care să facă lucruri pentru el sau pentru viitorul lui politic. Eu voi face ceea ce este corect şi este bine să fac. Consider că ceea ce a început Radu Miruţă a fost o cale foarte corectă", declară Darău, conform RFI.
În opinia noului ministru al Economiei, "companiile de stat trebuie să funcţioneze pe bază de performanţă de sus până jos”.
”Şi acest principiu bineînţeles că-l voi continua şi voi încerca să-l aplicăm la toate companiile de stat din România", dă asigurări noul ministru al Economiei.
Irineu Darău atrage atenţia că "vin etape importante, avem obligaţii legate de guvernanţa corporativă, avem termene limită de la AMEPIP, va trebui să le respectăm”.
”Ştiţi acel principiu, ”Omul potrivit la locul potrivit”, dar şi cu obiective măsurabile, astfel încât să poată răspunde, dacă nu le îndeplineşte. Mai spun un lucru aici, mă voi baza foarte mult pe echipă", a declarat noul ministru al Economiei.
El spune că "cineva care duce spre exemplu o companie de stat spre faliment nu are nicio scuză”.
”Cred că se vor găsi metode pentru ca cei care nu au nici o scuză să plece sau să plătească", conchide Darău.
Taguri
Articolul anterior Top 5 motive să personalizezi trusoul de botez. Pentru amintiri frumoase, tradiție și emoție
Articolul următor Parlamentul reduce cu 10% banii pentru birourile parlamentarilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei