Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Noul sistem de management al traficului pe Dunăre, aproape de finalizare

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 15 Ianuarie 2013 291 < 1 min citire
Noul sistem de management al traficului pe Dunăre, aproape de finalizare
Implementarea proiectului "Sistem de management al traficului pe Dunăre și de informare asupra transportului pe ape interioare - RORIS" se apropie de final.
Sistemul existent a fost completat cu noi servicii, urmând a se realiza interconectarea cu sistemele similare din Austria, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și Serbia, a anunțat Autoritatea Navală Română.
La finalizarea proiectului se va realiza un sistem de management al traficului de nave pentru toată lungimea Dunării, având ca principale obiective creșterea siguranței și eficienței transportului, precum și asigurarea protecției mediului. 
Toate echipamentele aferente sistemului au fost predate, instalate și puse în funcțiune. În prezent se desfășoară testele de acceptanță ale sistemului RORIS, care au debutat cu data de 1 septembrie 2012, mai întâi în centrele locale, apoi în centrele regionale. S-au desfășurat, de asemenea, cursurile de instruire a personalului care va utiliza sistemul.
Valoarea totală a proiectului este de 52.027.753 lei, din care cea eligibilă, de 42.007.642 lei. La finanțarea lui contribuie Comisia Europeană, cu 71,12% din valoarea eligibilă, și bugetul de stat, în proporție de 28,88%. Finalizarea proiectului e prevăzută pentru luna ianuarie 2013.
Taguri
Articolul anterior Prima de vacanță de la "Rompetrol", negociată zi lumină
Articolul următor România - centrul european al combaterii evaziunii fiscale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei