Duminică, 07 Iunie 2026

Nu se va mai impozita de la 1 ianuarie 2024 contribuția la pilonul II de pensii

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 19 Octombrie 2022 164 < 1 min citire
Nu se va mai impozita de la 1 ianuarie 2024 contribuția la pilonul II de pensii
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, modificarea Codului fiscal în sensul neimpozitării contribuţiei la pilonul II de pensii, ci doar a câştigurilor, prevederea urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
S-au înregistrat 254 de voturi "pentru" şi 6 abţineri.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează să se efectueze plăţi din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III, precum şi segmentul pensiilor ocupaţionale din România.
Potrivit proiectului, drepturile privite în conformitate cu prevederile Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale Legii 204/2006 privind pensiile facultative şi ale Legii 1/2020 privind pensiile ocupaţionale reprezintă venituri din pensii.
Deputaţii au modificat şi prevederile referitoare la stabilirea venitului impozabil lunar din pensii.
Conform actului normativ, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit titlului V - contribuţii sociale obligatorii.Citește mai departe
Taguri
Articolul anterior Părul axilar ajută la încetinirea producţiei de transpiraţie
Articolul următor O navă ro-ro s-a răsturnat și s-a scufundat în timpul descărcării

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei