Nuclearelectrica alocă 37,57 milioane lei pentru servicii de mentenanţă a sistemelor şi echipamentelor electrice de la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, în vederea funcţionării centralei în condiţii de siguranţă şi securitate nucleară, potrivit unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
- Publicitate -
Firma care câştigă licitaţia va asigura materialele şi piesele de schimb necesare desfăşurării acestor activităţi, în cadrul unei perioade contractuale, de 24 luni, prestare efectivă.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate - preţ. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 noiembrie 2023, ora 15.00.