Sectorul construcțiilor a avut o evoluție remarcabilă în anul 2020, numărându-se printre cele mai dinamice ramuri ale economiei românești. Evoluția crescătoare se va menține și în acest an, fiind create premisele încă din prima lună.
- Publicitate -
Iată, în ianuarie 2021 au fost eliberate 2.558 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 237 autorizații, respectiv 10,2%, față de aceeași perioadă din 2020. Suprafața utilă totală aprobată este de 657.687 mp, în creștere cu 37,7%. Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 65,6% sunt pentru zona rurală.
În profil teritorial au avut loc creșteri în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (+119 autorizații), Sud-Muntenia (+85), Vest (+65), Centru (+53) și Sud-Est (+36). Scăderi s-au înregistrat în: Nord-Est (-58 autorizații), Nord-Vest (-38) și Sud-Vest Oltenia (-25).
Tot în ianuarie 2021, autoritățile statului au eliberat 382 autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale cu o suprafață utilă totală de 284.611 mp. Comparativ cu aceeași lună din anul precedent, suprafața utilă totală a crescut cu 171.185 mp, respectiv 150,9%.
În profil teritorial au avut loc creșteri în toate regiunile de dezvoltare: Vest (+64.010 mp), București-Ilfov (+21.890), Nord-Vest (+21.025), Sud-Est (+17.078), Sud-Muntenia (+13.402), Centru (+13.269), Nord-Est (+11.752) și Sud-Vest Oltenia (+8.759).