În primul trimestru al anului 2009, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, au înregistrat scăderi, cu 15,9%, respectiv 20,6%, conform da-telor furnizate de Institutul Național de Statistică.
- Publicitate -
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primul trimestru al acestui an au însumat 1,082 milioane, în scădere cu 15,9% față de cele din trimestrul I 2008.
Sosirile turiștilor români au reprezentat 79% din numărul total, în timp ce turiștii străini au reprezentat 21%, ponderi apropiate cu cele din primele trei luni din 2008.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 2,316 milioane, în scădere cu 20,6% față de prima par-te a anului 2008. Din acestea, înnoptările turiștilor români au reprezentat 78,9%.
În privința plecărilor vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost înregistrate în primele trei luni ale acestui an, 2,606 milioane de astfel de plecări, în scădere cu 3,9%, comparativ cu trimestrul I 2008. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate (79,5%).