O sumă de peste 6,675 milioane de dolari dintr-un împrumut acordat României de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) - divizia de investiții a Băncii Mondiale - a fost anulată, deoarece partea română nu poate utiliza aceste sume până la data prevăzută, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
- Publicitate -
Suma face parte dintr-un împrumut în valoare totală de 150 milioane de dolari, acordat de BIRD pentru proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență, pe lângă care România beneficiază și de asistență nerambursabilă de șapte milioane dolari.
Beneficiarii proiectului sunt Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP), Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM). Analiza Ministerului Finanțelor Publice asupra stadiului proiectului a arătat că MMP are nevoie de majorarea sumelor alocate cu 3,085 milioane dolari, prin realocare în cadrul proiectului, iar ANRM și MDRT disponibilizează sume care nu mai pot fi utilizate.