Oficiul de cadastru: Peste 6.000 de imobile din comuna Deleni urmează să fie intabulate

de Sorin MIHALACHE Vineri, 23 Februarie 2024 192
Aproape 6.200 de imobile din comuna Deleni, judeţul Constanţa, au fost măsurate şi urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afişate atât la sediul primăriei din localitate, cât şi pe pagina web a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Persoanele interesate au la dispoziţie 60 de zile pentru a depune contestaţii sau cereri de rectificare.
„În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăţilor, în comuna Deleni, au fost identificate 6.153 de imobile, cu suprafaţa totală de 15.750,738 de hectare.
Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor în evidenţele de cadastru şi carte funciară se desfăşoară în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) şi sunt gratuite pentru cetăţeni. Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Alina Maria Uzun, purtător de cuvânt al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanţa.
Data limită de depunere a contestaţiilor este 19 aprilie 2024. Cererile de rectificare a documentelor tehnice, în forma prevăzută de lege, însoţite de documentele justificative, pot fi depuse la sediul primăriei din localitate, transmise prin poştă sau curier, ori prin mijloace electronice. De asemenea, constestaţiile pot fi depuse în sistemul informatic. În acest caz, certificarea nealterării conţinutului înscrisurilor doveditoare odată cu redarea pe suportul informatic va fi făcută de către deponent prin semnătură electronică calificată, conform reglementărilor în vigoare.
„În prezent, din totalul de 70 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţul Constanţa, au fost cadastrate în proporţie de sută la sută zece comune - Gârliciu, Ghindăreşti, Topalu, Horia, Istria, Săcele, 23 August, Siliştea, Valu lui Traian, Castelu -, iar în alte 55 de localităţi, se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât şi pe sectoare cadastrale”, a explicat Alina Maria Uzun.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei