"Oil Terminal" ar putea trece la săptămâna redusă de lucru Situația economico-financiară a companiei s-a înrăutățit în trimestrul IV din 2011

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 25 Octombrie 2011 1437
"După nouă luni de activitate cu profit, vom încheia ultimul trimestru al anului 2011 în pierdere" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Silviu Wagner, directorul general al companiei "Oil Terminal". Prognozele echipei manageriale sunt proaste: marfa derulată prin terminalul petrolier e tot mai puțină, rulajele financiare au scăzut și au început să apară probleme cu plățile. "Ne gândim ca, în noiembrie sau decembrie, să trecem la reducerea săptămânii de lucru, conform legii, pentru a face față situației" - a declarat Wagner. Decizia va aparține, însă, noului consiliu de administrație, care a intrat în pâine începând de ieri. Schimbarea a intervenit în baza Ordinului ministrului economiei nr. 2153/15.07.2011 care obligă companiile cu capital majoritar de stat din subordine să își modifice actul constitutiv și să despartă funcția de președinte al consiliului de administrație de cea de director general. Măsura este justificată de necesitatea pregătirii terenului pentru introducerea managementului privat în respectivele entități. "Oil Terminal" nu se află nici pe lista companiilor agreată de Fondul Monetar, nici pe cea stabilită de guvern, pentru trecerea la această formă de management. Deci, este puțin probabil că în cazul său va fi luată o asemenea măsură. Cu toate acestea, ordinul de disjungere a funcției administrative de cea managerială a fost pus în aplicare. Noul președinte al consiliului de administrație este Adrian Todea, directorul de cabinet al ministrului economiei, Ion Ariton, a precizat Wagner. Datele de bilanț pe primul semestru al anului 2011 arată că "Oil Terminal" a obținut venituri totale de 58.111.259 lei, cu 6,07% mai mici decât în perioada similară a anului precedent. Deși volumul de activitate a scăzut, cheltuielile cu forța de muncă au înregistrat o creștere de 8,49%, ajungând la 31.038.355 lei, iar cele salariale un salt de 6,77%, până la 23.829.779 lei. Cheltuielile cu munca au ajuns să reprezinte 55,7% din cheltuielile de exploatare și 53,89% din veniturile din exploatare. Deși compania a înregistrat un profit de 1.616.463 lei în semestrul I, acesta este mai mic cu 55,23% față de cel înregistrat în același interval din 2010. În anii precedenți, "Oil Terminal" a avut următoarea evoluție economico-financiară:- venituri totale: 2008 - 136.980.292 lei, 2009 - 131.049.774 lei, 2010 - 134.406.948 lei;- profit brut: 2008 - 1.455.821 lei, 2009 - 1.631.542 lei, 2010 - 3.609.863 lei;- număr mediu de salariați: 2008 - 1.273 persoane, 2009 - 1.239 persoane, 2010 - 1.116 persoane;- productivitate anuală pe cap de salariat: 2008 - 107.604 lei, 2009 - 105.770 lei, 2010 - 120.436 lei.
Taguri

Comentează știrea

SALARIAT
25 octombrie 2011
WAGNER

PARCA ERAI CEL MAI BUN "MANEGER"DIN TARA.!LOCUL TAU ESTE LA PUSCARIE NU IN FRUNTEA LUI OIL TERMINAL!DACA NU TE SCHIMBA ARITON VEI FI ALUNGAT CU PIETRE DIN SOCIETATE JEGULE.

bela
25 octombrie 2011
OIL TERMINAL

D-lei WAGNER1 tot anul te-ai ocupat sa formezi noul sindicat . Apoi mai tot timpul ai fost plecat pentru afaceri personale. In aceste cheltuieli ai introdus si cele facute de aiurea cu COMPARTIMENTUL NAVAL; CELE CU PLATA LUI GHICA IONUT CA SEF DE COMPARTIMENT? Ai dat salarii la cei care -ti formeaza sindicatul.

ionuta
25 octombrie 2011
oil

s-o trimiti pe mata in saptamana redusa ca eu nu sunt de acord!!!

Ion
25 octombrie 2011
OIL TERMINAL

FITI TARE DLE DIRECTOR, DE CE VA FAC ASTIA IN TOATE FELURILE? PTR CA STARPITI MAFIA DIN OIL SI NU MAI POT FURA? FITI TARE CA ECHIPA O AVETI FOARTE BUNA!(GHE AUREL LA PENSIE!!!!!!!)

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei