Luni, 08 Iunie 2026

Operatori portuari din Serbia şi Croaţia, în vizită la Administraţia Canalelor Navigabile

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 09 Iulie 2025 316 < 1 min citire
Sediul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) SA Constanţa a găzduit miercuri, 9 iulie, o delegaţie din Serbia şi Croaţia, formată din reprezentanţi ai unor sectoare-cheie pentru navigaţia pe Dunăre: armatori, operatori portuari, companii de trading cu cereale, producători, agenţi de transport şi instituţii de stat.
Oaspeţii au fost întâmpinaţi de directorul general Florin Goidea şi de alţi specialişti ai companiei. 
„Scopul vizitei a fost schimbul de bune practici şi consolidarea colaborării regionale în domeniul transportului pe căi navigabile. Discuţiile s-au axat pe eficientizarea operaţiunilor portuare, digitalizarea proceselor logistice şi dezvoltarea infrastructurii canalelor navigabile, ca element esenţial pentru creşterea competitivităţii economice a regiunii. 
Dialogul deschis şi interesul comun pentru dezvoltarea durabilă a transportului fluvial ne dau încredere într-un viitor al cooperării şi al proiectelor transfrontaliere de succes”, au transmis reprezentanţii CN ACN. 
Taguri
Articolul anterior Închisoare pe viață pentru bărbatul care a ucis o copilă și mama ei, apoi le-a incendiat casa
Articolul următor Furtuna a făcut prăpăd la Sinaia. Acoperișul gării a fost smuls de vânt

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei