Ministerul Finanțelor a lansat vineri, 1 august, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație, în premieră fiind și o tranșă de titluri pe zece ani denominate în euro, informează Ministerul Finanțelor.
- Publicitate -
FIDELIS continuă să fie o soluție atractivă de economisire pe piața titlurilor de stat, oferind populației un instrument sigur și avantajos. De la lansarea programului, FIDELIS a atras peste 53.4 miliarde lei prin peste 421.000 de subscrieri.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. - Groupe Societe Generale, Alpha Bank și Tradeville în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
A șaptea ediție a programului de titluri de stat FIDELIS va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 2 ani, 4 ani și 6 ani, cu dobânzi anuale de 7,20%, 7,65% și, respectiv, 7,90%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 2 ani și 5 ani și 10 ani, cu dobânzi anuale de 3,10%, 5,25% și respectiv, 6,50%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.