Firmele constănțene sunt invitate să participe luna viitoare la o nouă ediție a evenimentului Ziua Porților Deschise Enterprise Europe Network, organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, care va avea loc, în data de 11 decembrie, la sediul instituției din bd. Al. Lăpușneanu, nr. 185 A.
- Publicitate -
„Așteptăm să fie alături de noi manageri, administratori de firme, în număr cât mai mare. Va fi o sesiune bazată pe dialog deschis și idei aplicabile.
Vom discuta despre nevoile afacerilor respective, despre cum putem să sprijinim gratuit companiile constănțene.
Noi oferim servicii de internaționalizare și căutare de parteneri, furnizăm informații utile despre piața Uniunii Europene și legislația europeană, venim în întâmpinarea antreprenorilor cu soluții pentru digitalizare, sustenabilitate și inovare și intermediem totodată accesul la evenimente și rețelele europene de afaceri“, au transmis reprezentanții Centrului Enterprise Europe Network din cadrul CCINA Constanța.