Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2239 privind aprobarea sistemului simplificat de contabilitate a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 522 din 25 iulie 2011.
- Publicitate -
Potrivit acestuia, persoanele care în exercițiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro și totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro pot opta pentru sistemul simplificat de contabilitate, aprobat prin prezentul ordin.
Pentru încadrarea în criteriile prevăzute se au în vedere indicatorii determinați din situațiile financiare anuale, respectiv balanța de verificare, încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii aceluiași exercițiu financiar.
În cazul persoanelor nou-înființate, acestea pot opta în primul exercițiu financiar fie pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, fie pentru aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările și completările ulterioare. Dacă în al doilea exercițiu financiar de raportare aceste persoane încetează să îndeplinească criteriile prevăzute, ele sunt obligate să aplice Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Nu pot opta pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate:
- persoanele juridice ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;
- persoanele juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare a unei societăți-mamă cu sediul în România, care are obligația de a întocmi situații financiare anuale consolidate, conform prevederilor legale în vigoare;
- societățile/companiile naționale, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste;
- persoanele juridice a căror activitate este reglementată și supravegheată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, precum și cele a căror activitate este reglementată de Banca Națională a României;
- subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin persoanelor juridice cu sediul în străinătate, precum și subunitățile din străinătate ale persoanelor juridice din România a căror activitate este reglementată și supravegheată de instituțiile prevăzute la lit. d).
Persoanele care îndeplinesc cele două criterii, dar nu optează pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, aplică Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările si completările ulterioare.
Prevederile OMFP nr. 2239 se aplică începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar al anului 2011, atenționează Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.