Asigurarea obligatorie a locuinței (asigurarea împotriva dezastrelor naturale - PAD) este… obligatorie de câțiva ani buni. Cum însă autoritățile locale nu au vrut să-i amendeze pe cei care nu-și cumpărau o astfel de asigurare, aceasta a fost mai degrabă facultativă. Constănțenii încep însă, ușor, ușor, să se conformeze, cât de frica amenzilor, cât probabil ca urmare a nenorocirilor care s-au petrecut în alte zone.
- Publicitate -
Dacă, în septembrie 2013, numărul de polițe vândute la nivelul județului Constanța era de 21.000, puțin peste 5.000 în mediul rural, acesta a crescut la peste 39.000 în decembrie 2013, ca să ajungă la sfârșitul lui ianuarie 2014 la aproape 45.000! Totuși, doar puțin peste 6.600 sunt polițe cumpărate pentru casele din mediul rural.
Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale - PAD - acoperă daunele produse construcțiilor cu destinația de locuință de oricare dintre cele trei riscuri de catastrofe naturale - inundații, cutremur, alunecări de teren, ca efect direct sau indirect al producerii acestora. Prețul acesteia este de 10 euro/an sau 20 euro/an, în funcție de materialul din care este construit casa.