Paradoxal, prețurile imobiliare au crescut, în ciuda scăderii cererii și vânzărilor

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 23 Februarie 2023 1966
Creșterea prețurilor energetice, ale transportului, materialelor și lucrărilor de construcții, precum și scumpirea creditelor bancare au influențat semnificativ piața imobiliară din România, în anul recent încheiat.
Potrivit analiștilor de la imobiliare.ro, în cel de al patrulea trimestru al anului 2022, în comparație cu perioada similară din 2021, cererea de locuințe din primele șase mari orașe ale țării a fost mai mică cu 28%. Cel mai mare declin al numărului de potențiali cumpărători a fost înregistrat în București (-31%). Pe locurile următoare s-au situat: Cluj-Napoca (-30%), Timișoara (-27%), Iași (-25%), Constanța (-20%) și Brașov (-17%).
În trimestrul IV 2022, au fost vândute, la nivel național, 181.450 de imobile, cu 5,9% mai puține decât în aceeași perioadă a anului precedent. În cazul caselor, numărul vânzărilor s-a redus cu 6,1%, până la un total de 45.550 de unități locative.
În schimb, cererea pentru închirierea de apartamente și case din primele șase mari orașe ale țării a crescut, per ansamblu, cu 6%, în trimestrul patru al anului 2022, față de perioada similară din 2021, fiind mai mare în: Cluj-Napoca (+33%), Brașov (+17%) și Constanța (+15%). În schimb, în București a înregistrat o depreciere de 1%.
Prețurile continuă să crească
În ciuda scăderii cererii, prețurile de pe piața imobiliară continuă să crească. Iată, în cel de al patrulea trimestru din 2022, față de perioada de referință din anul precedent, prețurile s-au majorat, în medie, cu 4,1%. Dar în timp ce prețurile imobilelor vechi au crescut cu 1,9%, cele ale imobilelor noi au făcut un salt de 6,1%.
Prețul mediu solicitat pentru închirierea apartamentelor a crescut, în intervalul de timp analizat, în toate zonele țării. Cea mai puternică scumpire anuală a fost înregistrată în Constanța (+19%), prețurile atingând 7,5 euro pe metru pătrat util. A doua cea mai mare creștere a avut loc în Sibiu (+16,4%), unde prețul mediu a ajuns la 6,4 euro pe metru pătrat util. Cele două orașe sunt urmate, în clasament, de: Cluj-Napoca (+15% și 9,2 euro pe metru pătrat util ), Iași (+13,4% și 7,6 euro pe metru pătrat util), Brașov (+13% și 7,8 euro pe metru pătrat util), București (+11,8% și 8,5 euro pe metru pătrat util), Timișoara (+6,3% și 6,7 euro pe metru pătrat util), Oradea (+6% și 5,3 euro pe metru pătrat util) și Craiova (+5,3% și 6 euro pe metru pătrat util).
Regiunile cele mai scumpe
Cele 11 mari orașe cu peste 200.000 de locuitori și-au menținut pozițiile în clasamentul prețurilor solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare. Astfel, Cluj-Napoca se situează în continuare pe primul loc la nivel național (cu o medie de 2.410 euro pe metru pătrat util). Este urmat de București (1.680 de euro), Brașov (1.570 de euro), Constanța (1.450 de euro), Craiova (1.440 de euro), Timișoara (1.440 de euro), Iași (1.320 de euro), Oradea (1.300 de euro), Galați (1.070 de euro), Ploiești (1.070 de euro) și Brăila (990 de euro).

Prețurile apartamentelor din Constanța

În municipiul Constanța, apartamentele scoase la vânzare în zona centrală și ultracentrală costă, în medie, 1.560 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unei ușoare diminuări anuale de 4,1%.
În zonele semicentrale, apartamentele au un preț mediu solicitat de 1.500 de euro pe metru pătrat, nemodificat în decurs de 12 luni. La periferia orașului, prețul mediu solicitat de vânzători ajunge la 1.330 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 2,5%.
Sectorul construcțiilor e pe val
În anul 2022, sectorul construcțiilor rezidențiale a înregistrat o creștere semnificativă. În primele nouă luni, au fost finalizate 52.794 de unități locative, cu 6,39% mai multe decât în perioada de referință din 2021, când au fost predate 49.621 de locuințe. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei