Parizer pentru copii retras de pe piaţă. Care este motivul

de Madalina PETRESCU Luni, 07 Iunie 2021 186
Două dintre cele mai populare mezeluri pentru copii, parizerul de porc şi cel de pui au fost retrase de pe piaţă, deoarce ar putea fi contaminate cu metale grele. Compania producătoare se disculpă şi spune că cele două produse nu sunt dăunătoarea pentru sănătatea micuţilor. „În cadrul controalelor noastre am constatat actualmente, că la câteva produse s-a ajuns la deprecieri. Astfel, nu putem exclude faptul că, datorită unei defecțiuni la mașini, au ajuns pe câteva produse cantități foarte mici de praf de metal. Evident, am dispus imediat verificarea de către experți independenți, care ne-au confirmat că nu există niciun pericol pentru sănătate. Totuși, am decis din responsabilitate socială corporativă, să retragem preventiv produsele în cauză din comerț și să dăm consumatorilor posibilitatea unui schimb”, a anunțat compania. Produsele au fost retrase din rețelele hipermarketurilor, conform informărilor trimise către ANSVSA. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei