Peste 25.000 de turiști români vor merge pe litoral în minivacanța de 1 Mai, număr apropiat de cel înregistrat anul trecut, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, citată de Mediafax.
- Publicitate -
Cele mai căutate stațiuni vor fi Mamaia, Eforie Nord, Neptun și Vama Veche.
Potrivit Corinei Martin, sejurul mediu va fi de trei nopți, iar tariful mediu de 60-70 de lei pe noapte, la un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus.
"Vom avea un număr nesemnificativ de turiști străini pe litoral în această perioadă, pentru că 1 Mai nu se promovează în străinătate", a arătat Martin.
Ea a mai spus că în acest an, din cauza vremii ploioase, numărul turiștilor care au ajuns de Paște în stațiunile din România a scăzut cu 10% față de anul trecut. Deși inițial se anunțau mai mulți turiști comparativ cu 2010, o parte dintre ei au renunțat la vacanță cu câteva zile înainte, iar alții au s-au întors acasă din stațiuni cu o zi sau două mai devreme.