Peste 50 de companii din ţară participă, în perioada 30 martie - 2 aprilie, la a XIII-a ediţie a Salonului Nautic Internaţional Bucureşti - Caravan, Motorhome & Adventure, eveniment susţinut de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).
- Publicitate -
„Prezenţa noastră la acest salon internaţional este firească, prin prisma rolului pe care îl are Camera bucureşteană - acela de a susţine dezvoltarea organică a comunităţii de afaceri şi de a contribui la punerea în valoare a spaţiilor cu potenţial din capitală.
Pe de altă parte, consider că sectorul nautic şi cel de adventure se vor dezvolta constant. În acest context, ne dorim să promovăm, prin mijloace specifice, oportunităţile oferite de aceste industrii”, a declarat, preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa.
Evenimentul, găzduit de Hala Laminor, reuneşte peste 50 de companii din ţară, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul nautic de agrement şi în cel producţiei şi distribuţiei de autorulote. Nu lipsesc şcolile de navigaţie, prestatorii de servicii conexe, produse şi accesorii dedicate, camping şi lifestyle.
Expoziţia, devenită tradiţională, urmăreşte promovarea domeniilor menţionate şi reprezintă un reper important atât pentru industrie, cât şi pentru cei pasionaţi. Totodată, este urmărită cu interes şi de producătorii de ambarcaţiuni şi vehicule recreaţionale din Europa, care vor să îşi extindă aria de reprezentare şi în România.