Vineri, 05 Iunie 2026

La început de an Peste 9.200 de firme constănțene sunt inactive

de Redactor 22 Marţi, 08 Ianuarie 2008 523 1 min citire
Potrivit informațiilor oferite de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, la sfârșitul anului trecut, la nivelul administrațiilor fiscale din județul Constanța au fost luate în evidență 9.210 de societăți și puncte de lucru inactive, ca urmare a neefectuării de către acestea, timp de un an de zile, a vreunei plăți către bugetul de stat, fondul asigurărilor sociale de stat și asigurărilor de șomaj. Cifra este într-o ușoară creștere față de luna noiembrie, atunci pe listele finanțelor constănțene figurând 9.074 de societăți. La nivelul Administrației Finanțelor Publice Constanța, numărul societăților inactive era cu 100 mai mare decât în luna precedentă, ajungând până la 5.999. La polul opus, cele mai puține societăți inactive erau înregistrate la Administrația Finanțelor Publice din Băneasa, respectiv 20.
Pentru a-și clarifica situația și a fi scoase de pe lista firmelor inactive, societățile trebuie să își îndeplinească toate obligațiile de declarare și plată a restanțelor sau să depună o cerere de trecere în regimul derogatoriu, care ulterior să fie aprobată. De asemenea, până la clarificarea situației, firmele considerate inactive nu au dreptul, decât în situații speciale, să comande sau să ridice formulare tipizate cu regim special. Potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, vor intra în evidență toate sediile secundare ale societăților inactive, urmând ca lista astfel realizată să fie apoi transmisă comisarilor Gărzii Financiare, Autorității Naționale a Vămilor și Direcțiilor generale a finanțelor publice pentru a intensifica controalele la acestea.
Taguri
Articolul anterior Hârâci și Sebe, medaliate în Germania
Articolul următor Agenda culturală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei