Petromidia, cea mai importantă rafinărie din țară, a reușit să își crească simțitor nivelul de producție în 2022, mulțimită gradului ridicat de utilizare a capacităților tehnologice, dar și cu ajutorul fluxului stabil de țiței kazah, facilitat de acționarul majoritar – KazMunayGas.
- Publicitate -
Astfel, în 2022, rafinăria din Năvodari a bifat mai multe obiective operaționale, de la producția de benzine, la cea de motorine. Per total, Petromidia a obținut circa 4,1 milioane de tone de carburanți, iar dacă ne uităm în raportul făcut public recent de Rompetrol Rafinare (compania care operează rafinăria), vedem că 63% din produsele petroliere au fost destinate pieței din România. Un calcul simplu ne arată că peste 2,5 milioane de tone de carburanți au ajuns în benzinăriile din România, pentru clienții din țară.
Tot din raportul Rompetrol Rafinare, concentrat pe datele înregistrate de companie în 2022, aflăm că Petromidia a reușit să-și dubleze randamentul la carburantul de aviație, un produs strategic, extrem de căutat, mai ales în contextul în care, la nivel european, mobilitatea a crescut simțitor după perioada pandemică. Înainte de 2020, Petromidia obținea indicatori record la carburantul JET A1 – 417.000 de tone. În ritmul în care și-a ridicat randamentele, nu exclus să vedem, curând, rezultate record pe producția acestui carburant special.
Rezultatele foarte bune de anul trecut au avut la bază un grad de utilizare a capacității de rafinare de 87%. Asta înseamnă că Petromidia a funcționat la turație mare, exceptând perioada martie – aprilie, în care rafinăria a fost în revizie generală, un program general de lucrări de maximă importanță, pentru siguranță, dar și sporirea eficienței.
Funcționarea zilnică, la cote ridicate, de peste 15.000 de tone de materie primă procesată zilnic, a dus Petromidia la un total de 5,26 milioane de tone de materii prime circulate prin instalațiile de la Năvodari. Din total, marea majoritate este reprezentată de țițeiul kazah (KEBCO), adus de rafinori cu ajutorul diviziei de trading a Grupului KMG International (din care și Rompetrol Rafinare face parte). Fluxurile continue, în ciuda contextului complicat din regiune, i-au permis Petromidiei să funcționeze fără opriri, la nivel optim și cu perspective de creștere a producției.
„Rompetrol Rafinare a rămas, și în 2022, un factor de stabilitate național și regional, prin impactul generat de produsele petroliere distribuite în România și în zona Mării Negre. Anul precedent a fost unul complex, cu un context regional atipic și cu o revizie generală efectuată în grafic și în deplină siguranță. Cu toate acestea, rafinăriile noastre au avut un grad de utilizare ridicat și au susținut planurile operaționale proiectate, în cele mai bune condiții de securitate în muncă și protecție a mediului", spunea Felix Crudu – Tesloveanu, Director General Rompetrol Rafinare, la finele lunii februarie.
Astfel, pe fondul unui an cu producție foarte bună, dar și cu marje europene de rafinare aflate la niveluri extrem de ridicate, Petromidia a înregistrat o cifră de afaceri brută de 6,57 miliarde de dolari, dar și un profit de 90,3 milioane de dolari. De menționat că, din rezultatul net, Rompetrol Rafinare a scăzut estimarea taxei de solidaritate – 124,6 milioane de dolari.
Compania este un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind 1,56 miliarde de dolari pe tot parcursul anului precedent. Valoarea cuprinde toate taxele datorate și plătite de Rompetrol Rafinare către statul român, cum ar fi: accize, TVA, contribuții salariale și alte impozite.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).